În staţia de metrou Victoriei se vând cuţite, dar ai văzut ce wow e noul logo Instagram?

Să vezi şi să nu crezi! În staţia de metrou de la Victoriei se vând cuţite. Din alea care taie legume. Din alea cu care, dacă eşti puţin “dus” şi te enervează soţul sau soţia în timp ce-ţi faci salată, îl/o poţi tăia ca pe porc. Din alea care pot tăia cutii de suc, pantofi, dar şi jugulare. Aha, din alea. Cum? Tu n-ai fost niciodată la metrou să-ţi cumperi două merdenele şi un cuţit? Ce prost eşti. Am înţeles să permiţi vânzarea de merdenele, e okay, pentru că merdenelele nu omoară oamenii pe loc, îi omoară în timp. Grăsimile alea suprasaturate fac bine la cancer. Trecând peste asta, în anul Domnului 2016, când lumea să dă de ceasul morţii că terorism, că atentate, că islamişti, că nebuni care taie la întâmplare oameni prin metrou (nu stau să caut, dar chiar a fost un caz din ăsta. google it), în România se vând cuţite în, probabil, cea mai frecventată staţie de metrou din Bucureşti.

cutit

foto făcută de mine cu un telefon găsit pe jos

Dar lasă asta, sunt lucruri mult mai importante. Ai văzut noul logo Instagram?

porky

Bucureşteanule navetist, te rog eu frumos, spală-te!

Sau măcar la subţiori. Merg destul de des cu metroul şi RATBul şi, recunosc, nu mai pot. Nu mai suport. Oameni buni, vă rog eu din suflet, spălaţi-vă sau măcar folosiţi un antiperspirant. Ştiu, suntem săraci, vai mama noastră, dar asta nu este o scuză. Avem acces la apă, şi e destul de ieftină. Încă.

t3

“Ia uite la el cum ne judecă din spatele monitorului. Habar n-are cum e să dai la lopată toată ziua. Stă acolo în birouaşul lui şi ne dă nouă sfaturi.”

Fals! Am mai multe ore de muncă la câmp decât au mulţi Dorei ore de dat la târnacop pe banii statului, deci, pot să zic câte ceva.

Munca fizică nu e o scuză. Există, mai peste tot, o sursă de apă. Poţi face duş sau te poţi spăla la subţiori, pe faţă,    “ca să nu te râdă lumea pe uliţă”, cum spunea bunică-miu.

M-am săturat să intru în metrou şi să miroase a oţet, la propriu.

După ce termini munca, du-ţi nasu’ la subraţ şi miroase-te. Puţi a pârş ud? Spală-te! Măcar un pic, aşa, cât de cât, cât să ne respectăm reciproc.

Haideţi să nu ne mai certăm cu apa, că nu ne-a făcut nimic.

Am aflat ce facem cu excedentul de iconiţe

Dacă mă uit în jurul meu, aş putea spune că sunt un tip destul de religios, în sensul că lumea se uită ciudat la mine când merg la cantină şi-mi fac cruce după masă. Aşa am fost crescut. Csf? N-ai csf.

Facem schimb? Îţi dau două Arsenie Boca pe un Sfântu’ Gheorghe omorând balaurul.boca

foto: Stefana Olaru

De ce să mint, am un stash destul de mare de iconiţe primite de la diverse neamuri. Ştii şi tu cum ţi le vâră pe gât: “Ia-o, că e sfinţită!”. Şi cum la noi sfinţenia e un bun transmisibil, m-am pricopsit cu zeci de Arsenie Boca, Iisuşi, Sf. Vasile, Mihai, şi alţii, pe care i-am depozitat pe unde am ştiut eu, pentru că, ştii şi tu, “iconiţe nu se aruncă, e păcat mare”. Am multe dubluri, tripluri, ca la surprizele Turbo, doar că n-am cu cine să fac schimb.

Am 10 ani de când ţin un Boca în portofel, lângă card şi…nimic.

Fiind foarte multe, le-am pus pe unde am apucat: portofel, sertare, cutii. Avându-le de foarte mult timp, sincer să fiu, nici nu ştiu la ce ajută ele, de fapt. Spre exemplu, eu am în portofel un Boca vechi de vreo 10 ani, lângă card şi….nimic. Ştii ce zic?

Şi cum le tot mutam de colo-colo, am zis să aflu ce pot face cu excedentul de iconiţe, dacă le pot arunca, sau nu, la gunoi, aşa că am intrat pe un grup de Facebook numit “intreaba un preot ortodox” si am expus problema întru aflarea răspunsului dorit.grup

Aşadar, cică, iconiţele nu se aruncă, se dau de pomană. Serios. De pomană.

Altfel, nu m-ar deranja un container negru, sfinţit (musai, nu?) de BOR în care credincioşii să recicleze iconiţele care stau aiurea prin casă.

 

O doamnă controlor RATB m-a certat mai tare decât mama

E 8 dimineaţa. Aştept, de vreo 15 minute, autobuzul 131. Trebuie să ajung în Băneasa, la muncă. Nu vine. Iau alt autobuz, cu gândul de a mă da jos la Casa Presei, la două staţii distanţă de destinaţia mea finală. Mă urc. Compostez. Ajung la Casa Presei. Cobor. După alte 10 minute de aşteptat, un autobuz 131 îşi face apariţia. “În sfârşit, a venit!”. Urc. Nu compostez. Am compostat deja în celălalt autobuz. Alţii n-o fac deloc, şi în plus, mai am doar două staţii, nu-s chiar atât de prost, nu? Autobuzul pleacă.

Trei doamne, cam pe la 50 de ani bucată, blochează uşile. Control! Maimuţele cu geci de piele şi păr permanent strâng rândurile şi înaintează. Scot repede telefonul. Încerc să par super ocupat. Nu am nici o notificare. Căcat, m-au văzut. Prezint legitimaţia. O verifică.

ctrl


 

Doamna Controlor: – Măi băiete, te văd tânăr, ai geanta de laptop, miroşi a Ariel, înseamnă mergi la muncă.

Eu: – Da. Îmi cer scuze că n-am compostat.

DC: – Da de ce n-ai compostat? Ce-ţi lipsea? Bunul simţ? Că văd că bani mai aveai pe cardul de călătorie.

Eu: – Aşa e.

DC: – Şi-atunci? Spune de ce nu ai compostat? Hai, spune, să audă tot autobuzul.

Eu: – Nu ştiu, doamnă.

DC: – Uitaţi-l, oameni buni! Tânăr, bine îmbrăcat, miroase a Ariel, angajat, şi tot nu compostează. Păi ce pretenţii să mai avem de la alţii mai amărâţi? Spuneţi! Că ăştia ca el, cu bani, fac gura mare! Şi tot noi, controlorii suntem de vină pentru condiţiile din autobuze, nu? Tot noi!

Înghit în sec. Doamna controlor insistă.

DC: – Spune! Ce-ţi lipseşte, măi băiete? Bunul simţ? Aşa ai fost crescut? Când erai mic, ai avut ce mânca?

Eu: – Da.

DC: – Şi nu ţi-e ruşine la obraz? Aşa faci şi la supermaket? Iei ce-ţi place şi pleci fără să plăteşti?

Eu: – Uneori, da, mai fur câte un măr.

DC: – Ai chef de glume?

Eu: – Nu, dar sunt sincer. Vreţi să-mi spuneţi că dvstră nu mai gustaţi, aşa, din când în când, câte un măr din grămada aia mare de mere?

DC (şoptit): – Ba da.

Eu: – Cum? Spuneţi, doamnă, mai tare, să audă tot autobuzul. Adică, dvstră aveţi voie să gustaţi câte un măr, gratis, din hipermarket, fără să vă zică nimeni nimic, dar eu nu?

Ceilalţi călători îmi aprobau aberaţiile: “Da, da, aşa e!”

DC: – Nu ştiu unde vrei să ajungi cu asta.

Autobuzul ajunge în staţia mea.

Eu: – Aici. Mulţumesc pentru măr. Sărutmâinile!

Am aflat de la un pescar de ce au bărbaţii păr pe piept

Înţelepciunea vine în multe forme. Poate ai simţit-o şi tu, poate ai trecut printr-un eveniment mai puţin plăcut şi asta te-a făcut să înţelegi lucrurile mai bine, poate ai ascultat sfatul unui bătrân înţelept, sau poate ai zis “da, frate, aşa e” şi ai dat share unui citat de-a lui Teo de la Kanal D, cum face bunică-ta.piept

Pentru mine, părul de pe piept a fost mereu un mister. De ce e acolo? La ce foloseşte? De ce atât de mult?

Serios, părul de pe piept e chiar inutil, dar i-am aflat sensul de la nea Cornel, un pescar din Delta Dunării, în vârstă de 70 de ani, care le-a cam văzut pe toate: furtuni, vânt, ploi, femei, păr pe piept, naşteri, morţi, ştiuci, etc.

Aşadar, mă aflam pe o barcă, în Deltă, alături de un prieten şi de înţeleptul nea Cornel. Linişte totală, când, deodată, nea Cornel începe să grăiască:

– Bă, moldovene, tu ştii de ce au, mă, bărbaţii păr pe piept?

– Nu ştiu, nea Cornele. De ce?

– Pentru că au o pizdă-n suflet.